Romanian Times | Septembrie 2026

ROMANIANTIMES VLADIMIR TISMĂNEANU 10 Spaţiul public era distorsionat, falsificat, desfigurat. În grade diferite, neîndoios, de la perioadă la perioadă, de la ţară la ţară. Depinde despre ce perioadă a totalitarismului vorbim. În ceea ce se numeşte high Stalinism ori ceea ce eu numesc stalinismul dezlănţuit, chiar şi registrul privat era cotropit de ideologie şi dominat de frică. Există o carte pe care eu o preţuiesc în mod deosebit, The Whisperers, de Orlando Figes, care arată cum, în Rusia stalinistă şi chiar mai târziu, soţul îi ascundea soţiei originea sa socială. La fel, soţia camufla orice detaliu autobiografic care o putea compromite social. Se şuşotea, se vorbea în şoaptă, dar nu mai mult. Rezistenţa fusese zdrobită, sugrumată. Odată cu de-stalinizarea, începută în momentul morţii lui Stalin, pe 5 martie 1953, se produc tot mai multe breşe în acest sistemetanş, închis, blindat, cuirasat. Are loc ceea ce numim revolta spiritului, în unele ţări mai puternic – precum în Polonia şi Ungaria –, în altele mai timid – în România, Bulgaria şi Cehoslovacia. Cercurile de amici devin cercuri de discuţii private. Creşte şi numărul delatorilor. Renasc bancurile, care erau şi ele o sfidare a continuumului dominaţiei prin umor. Citiţi corespondenţa dintre Matei Călinescu şi Ion Vianu şi veţi vedea că oamenii continuau să gândească şi chiar să vorbească. Regimul reacţiona cum ştia: prin represiune. Procesul lotului Noica-Pillat era de fapt o acţiune punitivă şi profilactică. Intelectualii trebuiau învăţaţi minte. Era pedagogia totalitară în acţiune. La fel şi acţiunea Securităţii împotriva Meditaţiei Transcendentale, în anii ‘80. Au existat, desigur, mecanimele cooptării, ale constituirii unui fals consens prin corupţie ideologică şi prin stimularea oportunismului. Memoriile lui Dumitru Popescu sunt un monument al autojustificării ipocrite. Sacerdotul ideologic se prezintă drept un fel de „disident” la cel mai înalt nivel. Marele sfetnic ar fi fost de fapt marele „eretic”. O „erezie” inexistentă, transformată retroactiv într-un inexistent act de „curaj”. Gogu Rădulescu se opune reabilitării lui Eliade şi participă cu ardoare la cultul lui Ceauşescu. Este unul dintre arhitecţii acestui cult. Antifascismul e invocat ca scut ideologic, dar „vechii tovarăşi” nu se încumeta să vorbească despre fascizarea comunismului românesc. Intelectualii de partid girează pretenţiile omnisciente ale Cârmaciului. Unul dintre cazurile cele mai penibilea fostMironConstantinescudupă reabilitarea sa în 1969. Pe măsură ce urca din nou în ierarhie, tovarăşul Miron este tot mai obedient. I-a dispărut şira spinării, e fericit că poate fi din nou util Partidului. Mai exact, Conducătorului idolatrizat. La fel şi celelalte relicve bolşevice: Leonte Răutu, Ştefan Voicu, Valter Roman. Junii gen Cornel Burtică şi Ştefan Andrei sunt ahtiaţi de putere. Ion Iliescu e undeva la mijloc. E legat de ilegaliști prin tatăl sau şi prin studiile în URSS. În acelaşi timp, este un activist care mişca în front. Necruţător cu „duşmanul”. Sursa: putereaacincea.ro 12.09.2026 Necruţători cu „duşmanul” Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-comuniste. Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai. Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste. A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricii Dorin Dobrincu și Cristian Vasile publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Revin fantomele, fantasmele, miturile, himerele Sursa: putereaacincea.ro 14.09.2026 Comunismul şi fascismul (inclusiv legionarismul) au fost romantisme politice. Folosesc timpul trecut, dar reverberaţiile în prezent sunt uşor depistabile. AfD, AUR, Thiel, Musk, Putin, staţia de metrou “Secera şi ciocanul”, mistagogi, segregaţionişti, suprematiști albi, tot soiul de “salvatori”. Primul, radicalismul de stânga, exacerba cultul iacobin al Raţiunii, celălalt pedala pe cultivarea unui vitalism iraţional. Ambele romantizau “comunitatea sacrificială”. Ambele aveau calendare martirologice. Partidul era omniscient, avea întotdeauna dreptate. Apodictic şi apocaliptic, Führerul era Legea. Directivele Căpitanului erau sacrosancte. Viaţa era un front. Fără ordin, nimeni nu mişca în front. Ambele totalitarisme profetizau, vesteau, proclamau sosirea Mileniului. Tranşeele însângerate ale Primului Război Mondial erau invocate în mitologiile expiaţiunii şi izbăvirii. Hic et nunc, nu în tărâmul de dincolo. O alchimie fundamentalistă care anula distanţa dintre transcendent şi imanent. Chiliasm, parousia, mesianisme revoluţionare, dispreţ pentru “morala burgheză”. Competiţia dintremituri politice exaltante, galvanizante, electrizante. Amuţirea spiritului critic. Anihilarea spiritului civic. Pe acest fond de aşteptări febrile se încheagă partide-mișcări care promit imposibilul. Este ceea ce se petrece cu demagogia Fachirului Georgescu şi a lui Simion Făcătorul deMinuni. Pseudo-profeți care abuzează cinic de credulitatea celor care stau la coadă pentrumiracole. Misticismul politic este de fapt un cinism atent deghizat, un miraj artificial. “Lumânarea maselor” (Volksaufklärung) este în realitate hipnotizarea lor. Counter-Enlightenment. Poţi vedea şi critica limitele Raţiunii fără a o denigra şi fără a o declara prin definiţie sterilă. Nu este. Este ceea ce au ştiut Şestov, Unamuno, Thomas Mann, Adorno, N. Steinhardt, SimoneWeil, Fondane, Cioran, Koestler, Havel… Revin spectrele anilor 30 Trăimtimpuri tulburi. Sumbre şimohorâte.Vedemrenăscândmitologii redemptive, himere obscurantiste şi fantasme “purificatoare”. Revin spectrele anilor 30 din secolul furtunilor ideologice. Se cere protejarea “corpului naţional”, definit biologic, de primejdia “hibridizării”. Responsabilitatea intelectualilor critici este să potenţeze claritatea de gândire şi de atitudine. Ceea ce înseamnă să te opui conspiraționismelor şi fanatismelor resentimentare Să luminezi pe cât îţi stă în puteri, nu să amalgamezi şi să mistifici lucrurile până când devin irecognoscibile. Naţionalismul esteoideologiemodernă.Nuesteunaomogenă.Esteambiguă, ambivalentă, polisemică. Naţionalismul anticolonial este altceva decât naţionalismul imperialist. Nu este adevărat că orice naţionalism duce la fascism. Dar, evident, după catastrofele secolului trecut, e prudent să ne ferim de încurajararea, scuzarea, exonerarea pasiunilor şi pulsiunilor colectiviste. Problema mea cu naţionalismul este ca unoformizează, impune un fel de acoperiş identitar cu care, vrei, nu vrei, ţi se impune să fii de acord. „Nu pot iubi o colectivitate” îi spune Hannah Arendt lui Gerschom Scholem. Îmi iubesc prietenii, nu entităţi abstracte. Cinci decenii de studiere a ideologiilor politice şi a pasiunilor pe care acestea le pot genera m-au convins că, în pofida agresiunilor fizice şi psihologice, poliţieneşti şi militare, exista ceea ce o enciclică a Papei Ioan Paul II numea Veritatis Splendor. Un set de norme ale gândirii şi acţiunii care împiedică prăbuşirea în barbarie. Pentru că acolo şi atunci când libertatea este anulată, Cetatea devine temniţă. Ospitalitate, civilitate, umanitate. Trei valori pe care unii le vor anulate. Valorile asediatei Republici Europene a Literelor. Asediată, dar nu dispărută. Sursa: putereaacincea.ro 23.09.2026