George Enescu și Béla Bartók - “frați gemeni” de destin ai surghiunului
Doi prieteni speciali, excepționale personalități ale muzicii, au plecat de pe meleaguri românești: George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni-Vârnav, Cracalia, Botoșani, România – d. 4 mai 1955, Paris, Franța) și Béla Viktor János Bartók (n. 25 martie 1881, Sânnicolau Mare, Austro-Ungaria – d. 26 septembrie 1945, New York City, New York, SUA). Anul acesta sunt comemorați cei doi mari muzicieni români, “frați gemeni” de destin ai exilului, care au ridicat muzica românească în aria universalului.
Cariera mea de creator a împletit mereu muzica, filosofia și poezia, cu artele plastice și discursul estetic/est-etic. Unul dintre martorii acestui laborator afectiv-intelectual este vechea mea pianină berlineză H. Lubitz, o venerabilă doamnă de altădată. Din vremuri bune. De ani de zile, uriașa mea bibliotecă de acasă a devenit și regatul acestei pianine.
Pianina vorbește. Înțeleaptă, ea murmură: Poezia este oceanul, este marea pe care viața noastră lăuntrică se zbate să iasă la suprafață. Iar “marea este ca muzica, are în sine și atinge toate visele sufletului”, după cum spunea C.G. Jung.
Lângă această pianină s-au reunit nu numai notele muzicale, ci și documente prețioase culese de la Muzeul Naţional “George Enescu” sau de la Arhivele Bartok ale Institutului de Muzicologie al Academiei Ungare de Ştiinţe, scoțând la lumină profunde legături între George Enescu și Béla Bartók. Amândoi “au preţuit folclorul şi şi-au modelat propriile limbaje componistice inspiraţi de acesta”. Atât Enescu cât şi Bartók “au împletit armonios activitatea de creaţie cu cea interpretativă: unul - îndeosebi violonist şi dirijor, celălalt - pianist”.
Camelia Anca Sârbu, cercetător la Muzeul Național George Enescu din București, ne atrage atenția, în textul său George Enescu și Béla Bartók –«paralelismul dintre cele două destine», asupra uluitoarei povești care unește cele două personalități, iar nouă, urmașilor, o etică a existenței și a sensului vieții.
Aceste două genii ale muzicii contemporane, Enescu şi Bartók, au avut o strânsă relaţie de colaborare de-a lungul vieţii, începând din toamna anului 1924, când cei doi au cântat împreună la Bucureşti, într-un concert dedicat în întregime creaţiei lui Bartók, organizat de Societatea Compozitorilor Români.
Unul dintre autorii articolelor comemorative apărute la scurt timp după trecerea în nefiinţă a maestrului realizează o paralelă interesantă între personaliteatea muzicianului român şi cea a contemporanului său, Béla Bartók. Din pacate, din cercetările efectuate nu s-a putut stabili numele autorului care se ascundea, în epocă, în 1955, în spatele iniţialelor A. G.
„Paralelismul dintre cele două destine este frapant”, în opinia autorului A.G. care publică articolul în ziarul parizian L’Ésprit.
Acesta consemnează, pentru început, câteva asemănări de natură biografică, făcând referire şi la subiectul explorării în creaţie a ethosului muzicii folclorice: ambii autori s-au născut în acelaşi an (1881) şi au murit la diferenţă de aproape 10 ani într-o cameră de hotel, în condiții grele, după lungi suferințe; ambii au fost în timpul vieții exilați politic; la fel ca Bartók, Enescu „este unul din compozitorii cei mai importanți din vremurile noastre; ca și Bartók, el și-a vărsat o mare parte din inspirația sa în vena vie a muzicii populare; ca și Bartók, mare pianist, mare violonist, el a parcurs țări și a traversat oceane pentru a fermeca lumea [...].”
Autorul A.G. insista, în 1955, asupra simbiozelor realizate de cei doi compozitori între autenticitatea elementelor folclorice şi modernitatea propriului limbaj muzical: Enescu „a găsit, de asemenea, ca și Bartók, cântecul popular, dar nu pe cel pe care braseriile l-au suprasolicitat, ci pe cel care fiind menținut pur și intim în adâncurile sufletelor și a zonelor rurale, a permis prin structură, dar în același timp și prin armoniile și ritmurile sale, o renovare a limbajului muzical, a cărui importanță, pe lângă revoluția serială, nu poate fi subestimată.”
Scena marelui Festival Internațional George Enescu, o constelație pentru noi interpreți, dar și un decor pentru noul meu volum, intitulat Gemenii
Cu gândul la destinele atât de asemănătoare ale celor doi mari muzicieni români, am venit - în așteptarea și întâmpinarea Festivalului Internațional George Enescu din acest an -, cu un nou volum de poezie, intitulat Gemenii.
Aflat la cea de-a 27-a ediție, festivalul a avut loc între 24 august și 21 septembrie 2025. Anul acesta s-au comemorat 70 de ani de la moartea lui George Enescu, compozitor, violonist și dirijor de geniu – care a dus numele României pe cele mai mari scene ale lumii. Tot în acest an, s-au împlinit 80 de ani de la moartea lui Bela Bartok.
Festivalul a avut ca temă „Aniversări / Celebrations”. „În această ediție mai sunt câțiva compozitori și interpreți foarte importanți care au o aniversare frumoasă - 50 de ani de la moartea lui Șostakovici, 90 de ani de la nașterea lui Arvo Pärt, un compozitor extraordinar care încă este în viață, 100 de ani de la nașterea lui Pierre Boulez și 150 de ani de la nașterea lui Maurice Ravel, care i-a fost un coleg apropiat lui Enescu”, declara Cristian Măcelaru. Tot el a propus o ediție 2025 care a reunit lucrări emblematice ale repertoriului clasic, creații contemporane inovatoare, premiere absolute și concerte ale unor opere rare. La festival au avut loc peste 100 de concerte și au venit 4.000 de artiști invitați din toată lumea. Totuși, de Bela Bartok nu s-a pomenit în Festival. Poate că de aceea am salutat operele muzicale prin textele mele poetice care invocă prietenia lui Enescu cu Bartok.
„Dorința mea este să creăm un festival unicat nu doar în România, ci un festival unicat în lume, cu cât mai multe lucruri noi și experiențe inovatoare pentru publicul care vine la Festivalul Enescu”, spunea Cristian Măcelaru. La final, putem afirma că a reușit tot ce și-a propus. La cota Excelenței.
În timpul festivalului, artiștii au interpretat 45 de creații enesciene, zeci de capodopere clasice, lucrări contemporane și premiere absolute.
Gemenii, pseudonimul Alma-Luna Serafim, al doilea debut al meu în revista România literară
Am trăit așteptarea festivalului din acest an și derularea lui ca pe un eveniment esențial pentru propria mea existență. Obsedată de condiția de Gemeni a cuplului George Enescu și Béla Bartók, am condus meditația în creație și variațiuni. Din contemplarea morții celor două genii - care au fost alungate de regimurile politice din România, devenind nu numai prieteni, dar și gemeni de suferință în exil, unde s-au stins, fiecare în mod tragic, în camere de hotel și singurătate -, s-a născut atât volumul meu Gemenii, dar și proiectul prin care voi inaugura, în mod creator, o nouă etapă din creația mea poetică. Astfel, de acum înainte voi semna poezie cu pseudonimul Alma-Luna Serafim, și deja am primit acest botez în revista România literară, nr. 39, 12 septembrie (p.20), apărută chiar în timpul festivalului George Enescu. Textele publicate aici fac parte din noul volum. Practic, este al doilea debut al meu, cu un nume nou-nouț, după ce primul meu debut, petrecut sub numele meu real, s-a produs în nr. 42 (Poșta redacției) și nr. 46 (pagina Poemul cu scrisoare) din 1997, tot la România literară. Debutul meu din 1997 s-a aflat sub semnul dialogului poezie-pictură (ciclul Cinci tablouri de colecție), iar debutul meu sub pseudonim, din 2025, stă sub semnul dialogului poezie-muzică. Semn că artele și cultura majoră se întâlnesc, se condiționează, se interconectează.
Exprim toată gratitudinea mea actualilor director și redactor șef, ai prestigioasei reviste, domnii Gabriel Chifu și, respectiv, Răzvan Voncu, care au girat această nouă ipostază poetică a mea, continuându-i critic pe predecesorii lor - regretata Constanța Buzea și regretatul Nicolae Manolescu, primii mentori din galeria României literare care mi-au deschis drumul.
Cartea mea Gemenii e dedicată și bătrânei mele pianine berlineze H. Lubitz, care a împlinit în 2025 onorabila vârstă de 170 de ani, și care conferă eleganță și sobrietate bibliotecii de acasă, în care m-am retras fericită din calea revoluțiilor barbare și restaurațiilor totalitare. Acesta este exilul meu interior. Creația și cărțile vor proiecta un mesaj pentru viitor. Cultura majoră a României rămâne o sursă de inspirație poetică, dar și un patrimoniu de valori simbolice in statu nascendi. Exilul și Patria simbolică devin totuna.
Angela Furtună