DIN NOU…O ALTĂ CARTE DE LA SINI
Impresionat de ceea ce am citit în cartea “Îl numeau Învățătorul”, scrisă de Ioan Sinitean, sau “Sini” cum îl alintă rudele și prietenii, voi așterne în continuare câteva rânduri prin care să arăt concluziile mai importante la care am ajuns după ce am citit această lucrare deosebită. Dorința mea este ca în această mini recenzie să-mi expun câteva motive care m-au făcut să mă bucur de reușita acestei lucrări căreia Sini i-a dat numele de “Îl numeau Învățătorul”.
Din nou am constatat, așa cum am văzut în prima carte, “Birul cezarului și dreptul lui Dumnezeu”, că autorul înainte de a scrie despre Isus Hristos ca și Învățător, a făcut o muncă intensă și devotată prin amploarea, intențiile și reușitele ei. Să cuprinzi într-o singură carte învățătura pe care a dat-o Isus Hristos, Învățătorul, ca parte indispensabilă a lucrării pe care a făcut-o pentru ași atinge scopul venirii pe pământ, salvarea oamenilor din bezna păcatului, nu este simplu și nici ușor.
Să scrii o carte care să cuprindă cerințele și exigențele unei lucrări vaste, înseamnă nu numai muncă asiduă, de lungă durată și de cea mai mare atenție, ci și de o mare responsabilitate spirituală. Învățătura lui Isus Hristos, este un subiect extrem de important și de o nevoie spirituală imperioasă, fiindcă vine de la Fiul lui Dumnezeu, care a venit pe pământ în natură umană ca să fie alături de noi, să trăiască ca și noi, dar fără păcat, să vorbească și să ne învețe la nivelul nostru de înțelegere, să ne ajute să primim oferta lui Dumnezeu ca să fim mântuiți și El astfel să fie și Tatăl nostru ceresc. Nimic nu poate să fie pentru noi, atât timp cât trăim pe acest pământ, așa de important.
De aceea, cartea lui Sini, “Îl numeau Învățătorul”, este o lucrare de ordin sufletesc de mare importanță, în care se vede grija mare a scriitorului față de el însuți, față de cei ce vor citi cartea și mai ales față de Dumnezeu, de Făcătorul nostru al tuturor, a cărui chip avem obligația să Îl reflectăm în ceea ce trăim și facem. Socotesc că această carte a lui Sini trebuie recomandată să fie citită de orice om care vrea să fie responsabil pentru propria-i viață de aici, cât cea ce urmează după încetarea existenței de pe pământ, dar va continua veșnic.
Din nou mă simt obligat să subliniez că autorul prin cuprinsul acestei cărți arată că a fost pe deplin conștient de măreția lucrării pe care Isus Hristos a făcut-o pe pământul pe care trăim. Este evident totodată că această carte despre Învățătorul ceresc, trimis nouă în persoana lui Isus Hristos, scoate la suprafață adevărurile curate ale lui Dumnezeu de care avea nevoie ființa umană ca să vadă și să înțeleagă măreția lucrării de salvare a omului din starea de păcat în care a ajuns, și pe care numai Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu a putut să o facă. Este de fapt o recunoaștere fără echivoc a cuvintelor Bibliei ce strălucesc de multe secole: “După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor, și prin care a făcut și veacurile.” (Evrei 1:1-2) În adevăr, așa cum Sini ne arată în carte, Învățătorul ne-a vorbit și ne-a oferit cea mai înaltă, dreaptă și plină de roade bune și plăcute, învățătura de care aveam nevoie; o învățătură care privește orice ființă umană, indiferent de locul unde este așezată pe acest pământ, pentru timpul mai scurt sau mai lung ce-i este destinat. Este normal să fie așa, pentru că lucrarea lui Isus Hristos, care include și învățătura Sa, este o lucrare cu caracter unic, are un scop înalt pe care nici o lucrare bazată pe înțelepciunea omenească nu are capacitatea si nici puterea să și-o propună și pe care de altfel nu ar putea-o atinge vreodată, și este minunată prin rezultatul ei care aduce salvarea din starea de păcat în care a ajuns, prin credință, a oricărui om ce o primește.
Cu alte cuvinte, Sini, așa cum ar trebui să facă orice om care scrie despre lucrarea lui Isus Hristos, Mântuitorul, s-a documentat, a cugetat și apoi a pus pe hârtie concluziile la care a ajuns după această muncă intensă de ordin fizic și spiritual. Voi arăta în rândurile ce urmează, ce m-a convins să scriu aici câteva concluzii despre această carte cu numele de “Îl numeau Învățătorul”. Acesta este un motiv puternic care mă face să îndemn, cu toată dragostea, pe orice om să citească această carte cu cea mai mare atenție pentru a-și însuși adevărurile Sfintelor Scripturi. Și apoi, așa să meargă pe calea iertării, mântuirii și biruinței, pentru ca în final să dobândească fericirea eternă după care tânjește sufletul nostru, chiar dacă acest trup este supus mereu ispitelor, slăbiciunilor și păcătuirii.
În continuare voi arăta trei dintre caracteristicile prin care Sini a contribuit la reușita acestei cărți intitulate foarte inspirat: “Îl numeau Învățătorul”.
La sfârșitul cărții, pe trei pagini pline, sunt specificate numele unor autori și lucrările lor, pe care autorul le-a studiat cu multă atenție. El a selectat din aceste multe lucrări pasaje pe care apoi le-a comparat cu constatările lui proprii, dovedind prin aceasta că era preocupat în modul cel mai serios să stabilească și să cunoască adevărul pur despre orice subiect al învățăturii Învățătorului, pentru ca nu cumva să greșească prin subiectivitate. Fără nici o îndoială că Sini a făcut un lucru normal, corect și necesar. Fiind vorba despre Isus Hristos, despre Mântuitorul lumii, el a avut grijă să fie la înălțimea pe care o cere scrierea unei astfel de cărți.
Din cuprinsul cărții reiese că autorul și-a comparat în multe situații înțelegerea lui despre Isus Hristos cu a celorlalți pe care i-am amintit, și numai apoi și-a însușit-o. Scopul acestui fapt a fost să se convingă pe sine, că ceea ce va scrie după ce a studiat aprofundat Sfânta Scriptură, este înțelegerea pe care Tatăl ceresc o dorește să o stăpânească un autor ce urmează să facă o lucrare de răspândire a Cuvântului sfânt. Pentru că numai o astfel de lucrare va duce în final la izbândă, adică numai o scriere care respectă adevărul divin în întregimea lui, dar și în detaliile lui, poate ajuta pe cititori să creadă și să primească în inima și mintea lor această propovăduire autentică.
Cu alte cuvinte, Sini, ca autor al cărții “Îl numeau Învățătorul”, arată prin ceea ce a făcut că dorește ca orice om care citește această carte să creadă și să primească cuvintele ei, nu ca fiind ale lui, ci ca fiind învățătura lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. Pentru cei care au dubii vizavi de afirmația aceasta, îi invit să citească cu mare atenție cartea pentru a se convinge că, autorul în această carte a clarificat obiectiv aspectele unde cititorul Bibliei ar fi putut avea neclarități sau insuficiente cunoștințe ale Bibliei. El a făcut acest lucru ca o apreciere pe care s-o arate cititorului pentru dorința de-a cunoaște temeinicia subiectului de care e preocupat.
Spus altfel, Sini dă un ajutor prețios cititorului ce dorește să cunoască frumusețea și utilitatea învățăturii “Învățătorului” ceresc. Ca un exercițiu pilduitor, îndemn pe cititori să mediteze adânc și serios la prezentarea făcută de autor despre pilda ispravnicului necredincios (pagina 232 și următoarele). Se vede de aici că felul de tratare a temelor din vasta învățătură a Învățătorul venit de la Dumnezeu, Domnul Isus Hristos, au fost scoase în evidență de Sini nu ca fiind ale lui, ci ca fiind ale Adevăratului Învățător de care are nevoie omenirea.
Ca o paranteză trebuie să adaug că în vremea noastră sunt destui care introduc idei proprii, sau străine de adevărul celor arătate de Învățătorul venit de la Tatăl ceresc”, prin prezentarea unei învățături a Sfintelor Scripturi într-un limbaj bombastic sau cu o alură carismatică, ce derutează cititorii sau ascultătorii, și în multe cazuri îi determină pe aceștia să aleagă idei nefolositoare, greșite, și chiar periculoase. Din acest punct de vedere, exigența pe care Sini, autorul, a folosit-o ca să tragă concluziile corecte este binevenită. De altfel, oricine care are slujba de-a învăța pe alții despre ce-a spus și a transmis Isus Hristos are obligația să o facă în spiritul în care a făcut-o Marele Învățător. Cu alte cuvinte, are răspunderea ca ceea ce face să fie în concordanță deplină cu Sfânta Scriptură, atât în ceea ce spune cât și în atitudinea pe care o are față de Dumnezeu Tatăl și față de Trimisul Său, “Învățătorul”. De aceea, din nou, pot spune că Sini, autorul cărții “Îl numeau Învățătorul”, făcând așa, a ales să fie beneficiarul acestor cuvinte minunate ale Bibliei:
„Deci dacă cineva se curăţeşte de acestea, va fi un vas de cinste, sfințit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună.” (2Timotei 2:21)
O altă concluzie pe care am tras-o după ce am citit cartea “Îl numeau Învățătorul” este că, pe de-o parte învățătura Învățătorului, adică a Domnului Isus Hristos, poate fi înțeleasă corect de orice om, iar pe de altă parte că învățătura Învățătorului, adică a Mântuitorului, nu trebuie să fie promovată, adică vestită, decât în spiritul pentru care El a dat-o, indiferent dacă place sau nu, sau dacă cineva vrea să o creadă sau nu. Acest fel de prezentare a cuvântului lui Dumnezeu a fost făcută de Învățătorul însuși. Consider că nimeni nu ar trebui să pună la îndoială gândul curat și dorința plină de dragoste ce l-au însuflețit pe Sini să scrie sincer, fidel și călăuzit de Dumnezeu prin Duhul Sfânt ce l-a “pecetluit când a crezut”. De aceea, îndemnurile lui personale nu sunt de suprafață, ci îmbrăcate în iubirea, speranța și dragostea pe care a arătat-o Isus Hristos, Marele și Neasemuitul Învățător al lui Dumnezeu. Autorul a arătat în această carte că vrea cu tot dinamismul să calce pe urmele adevăraților ucenici ai Marelui Învățător, pentru ca și el, asemenea lor, în final el să fie beneficiar al făgăduințelor Lui: “Pe orișicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei 10:32)
Despre propovăduirea care prezintă autentic învățătura Învățătorului pe care Tatăl ceresc L-a trimis cu scopul măreț de-a ne scoate din starea de păcat în care am ajuns, nu se poate discuta decât în termeni laudativi în cartea “Îl numeau Învățătorul”. Valoarea deosebită a tratării în acest fel a învățăturii Domnului Isus reiese din faptul că ea este credibilă, valabilă și necesară oricărui om. În acest sens, adică în sprijinul acestei afirmații, amintesc că în multele circumstanțe în care a dat învățătură, Domnul Isus Hristos nu a făcut excepții sau separări prealabile de nici un fel între ascultători. El ca și Învățător suprem, nu a selectat pe cei ce voiau să Îl audă după anumite criterii, cum ar fi de pildă educația școlară sau profesională, după starea materială sau poziția socială. Nicăieri nu găsim o situație de genul aceasta. Când în unele episoade este vorba de anumite grupări de oameni cum ar fi, ucenici, farisei și cărturarii, vameși, oameni dintre neamuri, sau alte categorisiri, acestea sunt menționate numai ca să se știe de ce răspunsurile Lui au țintit cu precizie subiectul, întrebările, sau cererile exprese ale acelor grupuri. În nici un caz nu a fost vorba de o selecție premeditată. Aceasta înseamnă că învățătura Domnului Isus Hristos a avut, are și va avea cât va ține harul, valabilitate cu caracter general, adică este pe de-a întregul valabilă pentru toți oamenii, dar vor beneficia de ea numai cei care o vor crede în totalitate și în spiritul în care a fost dată. Cu alte cuvinte, Învățătorul Isus, așa cum scoate în relief Sini în cartea despre care scriu acum, n-a dat o învățătură specifică pentru săraci și alta pentru bogați, nici una pentru cele mai înalte fețe religioase și alta pentru vameși, nici una pentru oamenii din Israel și alta pentru oamenii dintre Neamuri, ș.a.m.d. Precizez că acest aspect amintit al învățăturii Domnului Isus este valabil când este vorba de un subiect de ordin spiritual care privește soarta noastră, în aceeași măsură. Cartea ne demonstrează că autorul știe foarte bine că nu trebuie să se îndepărteze de adevărul Bibliei pe care el personal și l-a însușit temeinic înainte de a scrie. Acest adevăr este redat de aceste cuvinte scrise de apostolul Pavel: “Dar acum s-a arătat o neprihănire (Grecește: dreptate) pe care o dă Dumnezeu, fără lege, despre ea mărturisesc Legea și proorocii- și anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Hristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-și arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea de alungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-și arate neprihănirea Lui în așa fel în cât, să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus… În adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu și Grec; căci toți au același Domn, care este bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă.” (Romani 3:22; 10:12) Din nou vedem că în cartea “Îl numeau Învățătorul”, Sini are mare grijă să nu facă discriminare în ceea ce privește destinatarii Evangheliei. El știe, și asta și transmite prin cartea lui, că porunca Domnului Isus Hristos, după ce și-a împlinit lucrarea de pe pământ, pentru care a fost trimis de Dumnezeu Tatăl, pentru ucenicii Lui a fost clară și fără echivoc: “Duceți-vă în toată lumea, și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.” (Marcu 16:15-16)
Din tot ce am scris în rândurile precedente reiese că această carte, “Îl numeau Învățătorul”, este demnă să fie citită de toți cei ce sunt interesați să cunoască învățătura Bibliei, spre mântuirea și împăcarea cu Tatăl ceresc și pentru apropierea mai mult de El. Ea este bine venită și pentru cei ce învață pe alții pentru ca nu cumva odată ce și-au însușit învățătura lui Hristos să se considere că au nivelul, capacitatea și esența lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu în ce privește învățătura Bibliei. Pentru că “Învățătorul” a fost unic prin harul pe care l-a adus ca Fiu al lui Dumnezeu pentru fiecare om, exclusindu-se astfel orice alt om. Deci, Isus Hristos Domnul a fost Acela prin care s-a împlinit proorocia Vechiului Testament:
“Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea Sfântă: nici un om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinți; cei ce vor merge pe ea, chiar și cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.” (Isaia 35:8).
În adevăr, El este “ lumina care să lumineze neamurile, și slava poporului Tău Israel” (Luca 2:32) pe care le-a adus prin învățătura Lui, pentru ca aceasta să poate fi primită, păstrată și propovăduită de oricine vrea să creadă în planul de mântuire a lui Dumnezeu pentru noi, oamenii.
În încheiere vreau din nou să repet că cei ce vor citi cartea “Îl numeau Învățătorul”, nu vor avea decât de câștigat pentru că în ea Îl vor găsi prezentat pe Cel despre care apostolul Pavel a scris aceste cuvinte minunate: “El (Învățătorul Isus Hristos) este mai înainte de toate lucrurile, și toate se țin prin El. El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi-născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea. Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El, și să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât și ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui.” (Coloseni 1:17-20)
Domnul să te binecuvânteze și să-ți răsplătească Sini!
Pavel Selegean, Ph.D.
(Fondatorul și Editorul revistei: Împlinirea Vremii)
Spring, Texas, USA