In cadrul companiei la care lucrez am participat la cateva sesiuni de prezentare a unor proiecte de cercetare astronomica unde am fost partial implicati. In cadrul prezentarii facuta de Jim Beletic despre activitatea telescopului James Webb, am fost ademenit sa ma gandesc la surplusul intangibil ce exista in Univers.
Rezultatele colectate de noul telescop dezamagesc marea parte a cercetatorilor care promoveaza teoria aparitiei Universului dintr-un accident. Mare parte din cantitatea de informatii culeasa pana acum aduce tot mai mult in discutie idea unui inceput punctual al Universului in care o “Forta necunoscuta” a generat totul.
Mi-am dat seama ca imensitea Universului din jurul nosru ii lasa reci pe cei mai multi crestini care sunt prea mult absorbiti de vremelnicia evenimentelor desfasurate pe planeta noastra.
Acest soi de indiferenta presupune cumva ca stelele, planetele si galaxiile aflate atat de departe de noi cumva contrazic credința crestina. Asta pare mai degraba o reacție emoționala decat un argument logic. Nu exista nici o regula care sa spuna ca un Dumnezeu infinit si personal n-ar putea crea un Univers urias, chiar daca noi, oamenii, suntem asa de mici in el. Ceea ce noi simțim e un fel de neliniste: daca Isus a venit sa mantuiasca oamenii de pe Pamant si daca viitorul intregii creații depinde de omenire, atunci de ce Dumnezeu ar pune „scena principala” (Pamantul) intr-un colț marunt al unui imens Univers?
Raspunsul, din perspectiva mea, poate fi destul de simplu. Daca acceptam ca Dumnezeul din Geneza exista, atunci acceptam si ca El e extrem (!!!) de creativ. Creativitatea Lui nu a inceput cu Adam si nici nu se opreste la el. Dumnezeu creeaza pentru ca asa este El. Iar orice artist, scriitor sau creator iți va spune ca exista o placere aparte in procesul de creație, chiar daca ceea ce creezi nu are un scop clar sau eficiența maxima. Pictorii adauga detalii pe care aproape nimeni nu le observa, sculptorii finiseaza forme pe care doar ei le vad, iar scriitorii aleg cuvinte doar pentru propria satisfacție. La fel, Dumnezeu a creat parți din realitate pentru placerea Lui – nu doar pentru noi. Si mai e ceva… Inteleptul spune (Proverbe 25;2) ca gloria lui Dumnezeu sta in ascunderea lucrurilor… De exemplu, undele radio atat de folosite astazi existau inca din vremea in care oamenii descoperau scanteia facuta de cremene sau lasau mesaje pe stancile din pesteri. Dumnezeu creeaza lucruri pe care nu le vom putem valorifica vreodata.
Asta inseamna ca El iubeste si lucrurile care nu ne folosesc direct. Din perspectiva noastra, vorbim despre ceva extra un soi de “surplus” – lucruri care sunt acolo nu neaparat ca sa ne ajute sau sa serveasca nevoilor sau intereselor noastre.
Noi traim intr-un anumit sistem solar, avem o anumita raza de acțiune, iar tot ce e dincolo de asta pare inutil pentru noi. Nu putem atinge acele stele sau galaxii, nu le putem exploata, unele nici macar nu le putem vedea. Existența lor ne aminteste ca nu suntem centrul universului. Putem doar sa le recunoastem existența si atat. Nu sunt „pentru noi” in acelasi fel in care e aerul pe care il respiram.
Din aceasta perspectiva sunt toate aceste lucruri “extra” mai puțin valoroase, mai puțin frumoase, doar pentru ca nu ne sunt utile? Ar trebui sa le ignoram doar pentru ca nu le putem folosi? Bineințeles ca nu. Daca credem in Biblie, atunci credem si ca tot ce a creat Dumnezeu este minunat. Chiar si ceea ce nu putem vedea are valoare doar prin simplul fapt ca exista. Putem – si ar trebui – sa ne minunam de ele. Putem fi recunoscatori. Nu e musai sa le ințelegem sau sa le controlam. E suficient sa fim uimiți. Iar daca nu facem asta, ne pune in postura de a uita ce inseamna sa ne inchinam cu adevarat.
Si acum, daca tot vorbim de uimire, hai sa atingem un pic si inteligența artificiala (A.I.).
Traim o perioada in care A.I.-ul incepe sa fie prezent peste tot, mai ales in domeniul creativitații. Dar tocmai aici apare o problema: graba cu care incercam sa automatizam tot ce inseamna creație arata ca ignoram si suntem incurcati de aceasta idee a surplusului.
Scopul A.I.-ului generativ este sa elimine orice secunda „pierduta”. De ce sa te chinui sa gasesti cuvantul perfect cand ChatGPT ți-l ofera instant? De ce sa te straduiesti cu culorile si umbrele cand Grok iți genereaza o imagine in cateva secunde? Suntem sclavii demonului eficienta. Traim intr-o cultura care nu mai are rabdare cu o incercare sau cu efortul ce nu produce ceva imediat. Tot ce facem trebuie sa dea rezultate pe loc – altfel ne-am pierdut timpul.
Ideea aceasta a surplusului din Univers ne mai arata si altceva. Ne arata ca acele minute in care cautam cuvantul potrivit, tonul potrivit sau imaginea potrivita – chiar si fara sa ajungem imediat la un rezultat – au valoare in sine. Ele sunt parte din frumusețea actului de a fi creatori, de a purta chipul unui Dumnezeu care creeaza. Iar lupta noastra impotriva acestor „momente neproductive” seamana cu ideea ca imaginile captate de telescopul James Webb nu ar trebui sa existe doar pentru ca nu „produc” ceva bun pentru noi.
Gandirea asta, care vrea sa elimine tot ce nu e util imediat, e periculoasa. Si e si o forma de uitare – uitam sa ne minunam, uitam sa ne bucuram de proces, uitam sa fim incantati.
Sa te opresti si sa te minunezi de un Univers pe care nu-l poți controla inseamna sa fii deschis spre Dumnezeu. Inseamna sa ai rabdare cu viața, cu limitele tale, cu timpul „irosit”, si sa fii deschis spre umanitatea imperfecta iubita de un Dumnezeu al surplusului.
Emanuel C. Pavel – Vancouver B.C., Canada