Printre framantarile ce ne-au captivat recent mintea, inima si emotiile a fost momentul in care un asasin i-a luat viata lui Charlie Kirk. In clipele ce au urmat cei mai multi am ramas fara cuvinte si nu am putut intelege de ce asa ceva are loc acum. Gandeam…“cu siguranta cineva putea sa il opreasca…” apoi au venit specialistii care isi dadeau cu parerea in fel si chip iar dupa ei am vazut online — pe cei care radeau, batjocoreau și se bucurau de moartea lui Charlie Kirk.
Nu am cuvinte pentru nivelul de decadere pe care il presupune sa celebrezi uciderea brutala a unui alt om. Asta arata excitarea tribalica a unei multimi ce n-a progresat deloc din mizerele vremuri ale ghilotinarii publice. Cineva mi-a zis: “daca oamenii pot sarbatori uciderea celor nenascuti, nu ar trebui sa ne mire ca se bucura de moartea unui om care a stat pentru adevar”.
In timpuri ca acestea cand intunericul pare apasator, alaturi de rugaciune sa ne ancoram sufletul in Cuvantul lui Dumnezeu amintinu-ne ca „Domnul este aproape de cei cu inima franta și mantuiește pe cei cu duhul zdrobit” (Psalmul 34:18) „Dumnezeu este adapostul și taria noastra, un ajutor care nu lipsește niciodata in nevoi” (Psalmul 46:1).
Relatarile biblice despre viata si comportamentul lui Daniel in Babilon revin in atentie si acum. Cultura contemporana nu este straina de amprenta Babilonului trecut. Istoria se repeta aproape generational intrucat si atunci si acum politicienii cer loialitate, centrele de educatie se pleaca inaintea noilor finantatori acceptandu-le idolii iar corporatiile ameninta si abuzeaza pe cei care nu se supun regulilor definite de ei. La fel ca in Babilon, regula societatii contemporane pare ca este: Pleaca-te sau dispari! Contextual o intrebare atarna periodic asupra noastra: Vei pleca genunchiul sau vei sta drept?
Mediul in care Daniel a trait nu a fost unul prielnic sfinteniei sau onorarii lui Dumnezeu – dimpotriva. El era un exilat, un strain, un om care ar fi putut sa se piarda in multime, sa taca și sa se miste in siguranta. Insa el a stat drept cand altii s-au plecat, s-a rugat cand altii s-au ascuns și a vorbit cand tacerea ar fi fost mai sigura. Astfel Daniel nu doar ca a supravietuit Babilonului—el a prosperat in acel tinut. Nu fara durere si incercare.
Daniel nu a fost curajos pentru ca era ignorant sau nu cunostea situatia. El a fost lipsit de frica pentru ca s-a temut de Dumnezeu mai mult decat de oameni. „Dar Daniel s-a hotarat sa nu se spurce cu bucatele alese ale imparatului și nici cu vinul pe care il bea imparatul.” (Daniel 1:8) „Cand a aflat Daniel ca s-a iscalit porunca, a intrat in casa lui, unde ferestrele odaii de sus erau deschise inspre Ierusalim, și de trei ori pe zi ingenunchea, se ruga și lauda pe Dumnezeul lui, cum facea și mai inainte.” (Daniel 6:10)
Daniel a trait aceasta realitate pentru ca sfintenia nu era un hobby pentru el - era insași viata lui. Si privind la Daniel inteleg ca sfintenia și indrazneala nu sunt dușmani — sunt gemeni. Un om care se teme de Dumnezeu poate intra intr-o groapa cu lei și sa iasa nevatamat.
Cultura noastra nu se prabușește pentru ca cei rai sunt prea indrazneti. Se prabușește pentru ca prea multi oameni drepti sunt prea tacuti. Avem nevoie de oameni ce refuza compromisul, care ingenuncheaza inaintea lui Dumnezeu dar stau drepti impotriva tiranilor. Tacerea noastra, compromisul nostru, credinta noastra caldicica — acestea sunt chiar pacatele care ucid natiunile din interior.
Ne scuzam deseori justificandu-ne ca nu e treaba noastra, nu e chemarea noastra. Incercam sa ne protejam si sa fim protectivi. Ni se vand tot felul de sisteme de siguranta ce ar putea sa ne pazeasca de varii pericole. Dar cat de mult sa extindem si sa depindem de aceste sisteme? Daca Charlie Kirk ar fi adresat mesajul sau dintr-un glob de sticla, perfect protejat si imaculat, mesajul sau nu ar fi fost vrednic de ascultat. “De ce te temi daca spui adevarul?” ar fi putut sa spuna opozantii sai. Charlie Kirk a aratat ca nu se teme sa spuna Adevarul. Nu putem sa traim intr-o stare de frica permanenta sau sa devenim obsedati de sisteme de securitate. Isus a fost vulnerabil si deschis si asa trebuie sa fim si noi cu toate riscurile.
Incepem sa credem ca legile, lacatele și liderii politici ne pot salva. Acordam statului credinta pe care ar trebui sa o dam numai lui Dumnezeu. Ca parinti suntem ispititi a face aceleasi greseli; credem ca daca controlam suficient de strict mediul — școli sigure, telefoane sigure, prieteni siguri — copiii noștri vor fi in siguranta. Dar siguranta nu este mantuire. Putem infrana comportamentul lor, dar nu le putem innoi inimile.
Idolul sigurantei promite pace, dar aduce neliniște. Ne convinge ca vom putea, in sfarșit, sa ne odihnim atunci cand vom fi „destul de in siguranta”. Dar nu exista așa ceva ca „destul de in siguranta”. Raul gasește intotdeauna o crapatura in zid. Guvernul poate infrana oamenii rai, dar numai Christos ii poate transforma. Parintii iși pot pazi copiii de pericole, dar numai Christos le poate pazi sufletele de iad. Siguranta veșnica nu inseamna evitarea pericolului. Este certitudinea ca fie ca traiești in cel mai liniștit cartier sau in cel mai violent oraș, fie ca stai intr-un sanctuar liniștit sau intr-o biserica subterana persecutata, viata ta este ascunsa alaturi Christos in Dumnezeu (Coloseni 3:3).
Poti sa ridici o fortareata impunatoare, dar daca Christos nu este inauntru, nu e decat un mormant. Desigur ideea nu este sa fim neglijenti sau teribilisti si sa nu avem nici o metoda sau o practica de siguranta - ci doar sa o așezam la locul ei. Trebuie sa ii multumim lui Dumnezeu pentru un guvern bun, pentru yale bune la casa, ziduri puternice și politici sanatoase. Dar sa nu le confundam niciodata cu mantuirea. Securitatea oferita de sistemele lumii este trecatoare si fragila.
Intorcandu-ma la atitudinile pe care le putem invata din experienta babiloneeana a lui Daniel, imi aduc aminte ce spunea Jonathan Edwards vorbind de spiritul dedicat, hotarat al profetului biblic. Daniel declara:„Hotarat sa nu fac niciodata ceva de care mi-ar fi teama daca ar fi ultima ora din viata mea.” Și din nou: „Hotarat sa nu pierd niciun moment din timp; ci sa-l folosesc in cel mai profitabil mod posibil.”
Edwards a inteles ceea ce Daniel a intruchipat — ca un om trebuie sa se hotarasca inainte de incercare. Daniel nu a decis in groapa cu lei; el decisese cu mult inainte. Barbatii de astazi trebuie sa recupereze acest act decizional. Apoi Daniel a trait mai mult decat regii din vremea lui. Nebucadnetar, Belșatar, Darius — au venit și au plecat, dar credincioșia lui Daniel a rasunat peste generatii.
Aceasta lasa in urma barbatii evlavioși: nu titluri de ziare, ci moșteniri. Nu aplauze, ci impact veșnic. Un om care sta drept in Babilon lasa urme pe care generatiile viitoare le pot urma. Babilonul va cadea cum s-a mai intamplat si Christos va domni.
Viata lui Charlie Kirk a fost scurta, dar a contat intrucat si-a daruit mintea, energia și vocea pentru a lupta pentru adevar intr-o cultura a minciunii. Moartea lui este și o provocare pentru noi. Nu il onoram pe Charlie doar parcurgand titluri prin presa sau postari media si clatinand din cap la decaderea din jur. Il onoram implicandu-ne, intrand in arena. Luptand pentru adevar cu claritate, convingere și compasiune. Facandu-ne viata sa conteze pentru Christos, pentru ca, in cele din urma, El este tot ce conteaza.
Zilele noastre sunt numarate. Viata noastra este un abur. Niciunul dintre noi nu știe daca mai are inainte decenii sau doar cateva minute. Asemenea lui Charlie, putem trai ancorati in Evanghelie increzatori ca atunci cand va veni ultima suflare, Christos va fi suficient.
Barbati, traim intr-un Babilon creat de noi inșine. Intrebarea nu este daca idolii se ridica — ei deja s-au ridicat. Intrebarea este: vei pleca genunchiul? Incetati sa va plecati idolilor acestei epoci. Incetati sa așteptati vremuri mai sigure. Timpul este acum. Lupta este aici.
Emanuel C. Pavel – Vancouver BC, Canada