Romanian Times | Martie 2026

CULTURĂ 6 ROMANIANTIMES Slavomir Almăjan Exista o neliniste in noi, in fiecare din noi, o neliniste izvorata dintr-un adanc care ne apartine si pe care nu-l putem cuprinde in disperata aventura a autocunoasterii. Sentimentul unei asteptari continue ne urmareste clipa de clipa dandvietilor noastre un iz de iminenta in dorinta noastra de a ne agata de viata. Zi de zi, mai nerabdatori si mai animati, pasii nostri ne duc la cutia postala de unde nadajduimsa primimceva, oveste, un semnal care sa schimbe cursul a ceea ce cunoastem deja si nu ne satisface. Ridicam cu emotie receptorul si cercetam INBOX pentru acelasi motive… Febra “cercetarilor fara rost” ne cuprinde din ce in ce mai mult mintile. Exista in noi, in fiecare din noi, un simtamant de revolta, al neimpacarii cu clipa, sentiment pe care as incerca sa-l descifrez in randurile de fata. De unde vine? Cum este afectat omul nascut din nou, si de ce omul duhovnicesc are perspective cu mult dincolo de imperiul acestui simtamant? Gandul ma duce la Adam, in gradina Edenului, la Adam, creatura desavarsita a lui Dumnezeu. El a trait intr-un mediu desavarsit unde, toate lucrurile create au existat inspre desfatarea lui si, cu toate acestea acea neliniste, acea asteptare inexplicabila exista in el pentru ca la vederea Evei el exclama: “…in sfarsit…!”(Gen.23:3). Strigatul pare sa anunte sfarsitul unei lungi asteptari si triumful implinirii in acelasi timp. Desi armonia este o implinire in sine, o impreunare a doua entitati desavarsite, Adam si-a transmis “nelinistile” din generatie in generatie, din nepot in nepot pana in zilele noastre… De ce? De ce chiar si in desavarsirea Edenului exista acea neliniste a unei continue asteptari? Se pare ca armonia luiAdam si a Evei era doar samanta sau anuntarea unei divine armonii care urma sa fie dasavarsita undeva in departele unui viitor dureros de ravnit… Lipsea ceva in Eden desi toate lucrurile erau bune si erau asa pentru ca Dumnezeu le-a gasit bune. Cine stie ce era dincolo de Eden inainte de cadere? Ce era dincolo de teritoriul marginit de Tigru si Eufrat? Aceste sunt mai degraba intreabari retorice la care, poate, vom gasi raspunsul in ziua intalnirii cu Mirele, daca in ziua aceea vom mai avea nevoie de un raspuns… Personal nu cred ca vom avea intrebari in ziua aceea. Nu cumva artele, prin tendinta lor de a transfigura realitatea, de a idealiza relatia omului cu mediul in care traieste sunt o expresie a acelei nelinisti mostenite din Adam? Semnal!!! Cineva l-a numit pe Eminescu “remuscarea dorului de absolut”. Dorul de absolut este dorul dupa o armonie suprema la care nimic nu poate fi adaugad, nimic nu mai poate fi ravnit, nimic nu mai poate fi stirbit… Daca intentia Creatorului a fost ca Edenul sa fie un asemenea spatiu atunci crearea Evei n-ar fi fost necesara si caderea omului si a ingerilor in pacat nu ar fi fost posibile. O, cat de adanci sunt gandurile lui Dumnezeu! Acum, cand ma las transportat pe fagasul acestei meditatii, simt suspinele negraite ale spiritului uman inaltandu-se disperate in agonia unei dureroase neimpliniri…De altfel toata firea geme si suspina.Artele insasi in roadele lor sunt un strigat care ne arata clar si raspicat ca nici macar imaginatia cea mai bogata si nici macar cel mai elevat dar creator nu vor putea cuprinde perfectiunea unei impacari depline, unei plinatati desavarsite pe care noi am numi-o absolutul. Nerabdarea cu care deschidem plicul, graba cu care ridicam receptorul, curiozitatea cu care deschidem usa la sunetul soneriei, toate acestea sunt, cred din toata inima, ingrediente implantate in spiritul nostru, sunt jarul mocnind sub cenusa in asteptarea brizei care sa readuca spiritul la viata. Si, vai, cat de paralizatoare pot fi vestile pe care uneori le primim! Dar vestea, marea veste pe care o asteptam si care intarzie sa vina va trebui, dupa asteptarile fiecaruia sa fie vestea unei adanci si definitive schimbari. Pentru cei alesi, aceasta este vestea buna a Evangheliei, vestea care vine sa impace pe om cu Creatorul sau. Din clipa in care spiritual revine la viata, structura “nelinistii” de care vorbeam se transforma profund, nu dispare ci devine o dorinta si o asteptare activa, generatoare de energie divina (numiti-odragoste) pentru ca pasii umblarii noastre sa aibe un sens… Umbalarea dupa absolut devine cresterea in cunostinta lui Dumnezeu. Din asteptatori ai vestilor, noi devenimpurtatorii vestii celei bune, aducatoare de impacare… Vestile “rele” nu nemai sperie pentru ca imprejurarile in totalitatea lor lucreaza in noi “o greutate vesnica de slava”. Lumea noua si Edenul glorificat (fara prezenta sarpelui) vor deveni teritoriul desavarsirii, o armonie suprema la care nimic nu va putea fi adaugat si care nu va putea fi stirbit. Numai cautarea reciproca si armonizarea deplina a intentiilor noastre cu ale Creatorului nostru vor aduce acea mult ravnita impacare a tuturor lucrurilor in Isus Cristos in care locuieste toata plinatatea lui Dumnezeu. Cemetamorfozaminunata!Cedivina schimbare! Iatacapentrunoi toate lucrurile devin noi. Dorul de absolut se cristalizeaza intr-o voita cautare a fetei lui Dumnezeu, intr-o armonizare continua a voii Lui cu vointa noastra. Pentru noi vestile pe care le auzim si vedemdevin semne iar starea de continua degenerare a societatii este Semnalul de plecare in umblarea in faptele bune care abunda odata cu inmultirea faradelegior… Tu, frate in Domnul esti samanta buna pe care Samanatorul a aruncat-o in lume intru inmultirea painii si saturarea flamanzilor. Iata dar concluzia acestor ganduri: in tot ce auzi, in tot ceea ce vezi, este glasul Mirelui care se aude de aproape, este semnalul ca ziua numararii roadelor este aproape… In ziua cand ne vom intalni cu El faptele noastre vor fi cu noi urmandu-ne in tot cuprinsul vesniciei… NATIUNEA - INTRE PROVOCARILE CONTEMPORANE SI PLANUL LUI DUMNEZEU Termenii natiune, crestinism, nationalism, identitate, valoare sunt vehiculati adesea in media nu intodeauna intr-o alaturare fericita/corecta. Personal consider ca in cadrul revelatiei biblice, conceptul de natiune ( goy in ebraica, ethnos in greaca) nu desemneaza exclusiv o entitate politica moderna, ci o realitate istorica si teologica randuita de Dumnezeu. In Biblie, o natiune este definita prin patru elemente esentiale: o origine comuna (stramosi), o limba comuna, o granita comuna si o credinta comuna, din care se naste o cultura comuna. Cred ca acest adevar este vizibil de la Geneza pana la Apocalipsa. In sustinerea acestei idei ma gandesc la mai multe pasaje-cheie intre care Psalmul 33:12 unde se afirma explicit relatia dintre natiune si Dumnezeu: „Ferice de natiunea al carei Dumnezeu este Domnul”. Faptele Apostolilor 17:26 subliniaza dimensiunea providentiala a natiunilor, afirmand ca Dumnezeu a stabilit atat vremurile, cat si hotarele locuirii lor. FapteleApostolilor 2:6 evidentiaza limba ca factor distinctiv al natiunilor, iar Romani 9:3 face referire la legatura dintre natiune si descendenta. Un punct central in dezbaterea teologica contemporana il constituie relatia dintre identitatea nationala si unitatea in Christos Domnul. Galateni 3:28 este adesea invocat pentru a sustine dizolvarea identitatilor nationale in comunitatea crestina. Totusi o lectura contextuala arata ca apostolul Pavel discuta accesul egal la mantuire, nu anularea diferentelor culturale existente. Evanghelia nu desfiinteaza natiunile. Ea nu le dizolva intr-o masa amorfa, lipsita de identitate, ci le cheama la pocainta si la inchinare adevarata. Cand apostolul Pavel spune ca „nu mai este nici iudeu, nici grec” (Galateni 3:28), el nu neaga existenta popoarelor, limbilor sau identitatilor, ci afirma ca mantuirea nu este conditionata de acestea. Unitatea soteriologica in Christos nu implica uniformitate etnica, culturala sau istorica. Noul Testament nu sugereaza ca evreii au incetat sa fie evrei sau ca grecii au incetat sa fie greci dupa convertire. Dimpotriva, misiunea apostolica presupune existenta continua a natiunilor, carora li se proclama Evanghelia. Evenimentul Turnului Babel (Geneza 11) constituie unmoment-cheie pentru intelegerea pluralitatii natiunilor. Razvratirea de la Babel nu a constat doar in mandrie umana, ci intr-o respingere a mandatului creational de a umple pamantul. Interventia divina prin incurcarea limbilor a avut rolul de a reafirma aceasta randuiala. Rusaliile (Faptele Apostolilor 2) nu reprezinta o anulare a Babelului, ci o reafirmare a pluralitatii nationale in cadrul mantuirii. Evanghelia este auzita „de fiecare in limba lui”, fara ca Dumnezeu sa creeze o limba universala sau o natiune globala. Scriptura sugereaza ca religia comuna este un element constitutiv al identitatii nationale. Aceasta genereaza o cultura comuna, cu practici, sarbatori si norme morale impartasite in aceiasi directie. Marea Trimitere (Matei 28:18–20) este orientata explicit spre natiuni, nu doar spre indivizi, indicand o transformare a ordinii religioase si morale a acestora. Convertirea cetatii Ninive (Iona 3) ofera un exemplu istoric al schimbarii religioase a unei natiuni fara anularea identitatii ei istorice. Aceasta distinctie este cruciala pentru a evita confuzia dintre evanghelizare si deznationalizare. Escatologia biblica confirma continuitatea natiunilor dincolo de istorie. Apocalipsa 21:24 descrie un viitor in care „neamurile vor umbla in lumina” cetatii lui Dumnezeu. Aceasta afirmatie sugereaza ca diversitatea nationala, purificata de pacat, este integrata in ordinea vesnica a lui Dumnezeu, nu abolita. Distinctia biblica dintre natiune si imperiu este relevanta pentru analiza modernitatii. O natiune, conform factorilor biblici enuntati, este o unitate organica, in timp ce un imperiu reprezinta o agregare de natiuni sub o autoritate centralizata, adesea impusa coercitiv. Scriptura trateaza imperiile cu rezerve consistente (Egipt, Babilon, Roma), accentuand caracterul lor opresiv. In incercarea de a submina conceptul biblic de natiune, termenul „natiune” a fost inlocuit cu termenul „etnie”.Aceasta schimbare semantica reflecta omutatie ideologica, nu una exegetica. Acest cuvant este relativ nou si a fost creat pentru a elimina trei dintre factorii esentiali ai unei natiuni: originea comuna, limba comuna si religia comuna. Desi termenul provine din grecescul ethnos , care in Biblie este tradus ca „natiune”, sensul modern al cuvantului „etnie” este diferit si serveste unei agende culturale moderne. Isus nu a poruncit ucenicilor sa faca ucenici din toate etniile, ci din toate natiunile. StateleUnite - pentru omare parte din existenta lor timpurie - au fost formate in principal din protestanti evanghelici albi, vorbitori de limba engleza, uniti printr-o credinta VAURMA (continuare in pagina 22)