Romanian Times | Martie 2026

Cultură 9 Pagini de arhivă - O mărturie despre Părintele Benedict Ghiuș de Andrei PLEȘU ROMANIANTIMES Părintele Scrima era mai curînd volubil. Dar poate că volubilitatea lui era o versiune corelativă a tăcerii Părintelui Benedict. Poate că și una, și cealaltă erau chipuri ale aceleiași neliniști interioare. Eram foarte tînăr cînd l-am întîlnit pe Părintele Benedict.Aș spune prea tînăr, căci n-am știut să mă bucur și să valorific matur bogăția acestei întîlniri. „Mijlocitorul” întîlnirii nu era un personaj obișnuit. S-a întîmplat să fiu coleg de clasă, la Liceul „Spiru Haret”, cu FlorianaAvramescu, una dintre fiicele Părintelui Mihail Avramescu, părtaș, alături de alți frați de credință, la întrunirile „Rugului Aprins”, care s-au încheiat cu arestarea tuturor celor implicați. Nu eram un licean „catehizat” și îi datorez Florianeiprima„deschidere”cătreuniversul credinței: m-a dus la Mînăstirea Antim, mi-a dat de citit (îmi amintesc Les âges de la vie spirituelle a lui Paul Evdokimov și de cîteva texte de Daniel-Rops) și m-a prezentat duhovnicului ei, Părintele Benedict Ghiuș. Pe-atunci, Părintele locuia într-o chilie de pe Dealul Mitropoliei. Am stat de vorbă între patru ochi și, după prima întîlnire, m-am ales cu o propunere de lectură: Claude Tresmontant, Comment se pose aujourd’hui le problème de l’existence de Dieu . Știu, acum, că nu era vorba, neapărat, de o carte „de suflet” a Părintelui, ci de subtilitatea sa duhovnicească: și-a dat repede seama, intuind „facies”-ul meu spiritual de-atunci, pe ce cale mă poate aduce în teritoriul interogației teologice. În același context, ceva mai tîrziu, mi-a făcut o tulburătoare confidență. Încă tînăr, se îmbolnăvise grav și fusese internat cu suspiciunea de cancer. Trecuse prin toate spaimele sfîrșitului și era dizlocat interior de faptul că deprinderile lui monahale, ferma sa „angajare” religioasă (era deja călugăr) nu reușeau să-l liniștească: se scula noaptea scăldat în sudoare, incapabil să se împace cu sine și cu destinul său. Și tocmai atunci a văzut, pe noptiera patului de lîngă el, un volum de Platon. L-a deschis și a citit dialogul despre moarte, celebrul Phaidon . Dintr-odată, a găsit un liman de pace. Nici o clipă intenția Părintelui nu era să sugereze că Platon oferă soluții, pe care spiritualitatea creștină nu le are. Ceea ce voia să comunice tînărului încă tatonant din fața lui era că „Duhul suflă încotro vrea”, că „metodele” Lui sînt tainice, că dacă întrebarea e trăită intens și curat, răspunsul poate veni pe căi imprevizibile. Îmi cerea, de fapt, ca, indiferent către ce se îndreaptă curiozitatea mea intelectuală de moment, să rămîn disponibil, deschis pentru căutarea esențială a adevărului, gata să mă confrunt cu imprevizibilul edificator al oricărei întîlniri cu diversitatea oamenilor și a cărților. Cele de mai sus confirmă portretul unui mare credincios, riguros cu rînduielile tagmei sale, dar, totodată, liber interior de orice convenție stearpă, de orice retorică gata-făcută, de orice dogmatism bățos. Nu vorbea mult, știa să asculte, și avea „darul limbilor”. Adică înzestrarea de a se adresa fiecărui interlocutor „pe limba lui”, după nevoile și alcătuirea lui intimă și nu după vreun birocratic „canon” de catedră [...]. Mi-a rămas în minte un detaliu, care mi se pare mai mult decît semnificativ: Părintele Benedict își începea, adesea, frazele spunînd „cred că”. Nu era niciodată apodictic, suficient, dispus să emită prompt „certitudini” garantate. Gîndirea și afectivitatea sa se dăruiau celuilalt învelite în blîndețea unei solidarități a căutării, nu în mantia arogantă a celui care știe și dăscălește. Dar nu e tocmai asta diferența dintre „credință” și „știință”? Nu e credința unmod de a întreba, de a spera, de a aștepta deplinătateaunuiadevărpresimțitșicreditat, în vreme ce „știința” e vanitatea de a lua drept „evidență” mecanica neînsuflețită a lumii? De o parte căutarea încrezătoare, de cealaltă posesiunea nelucrătoare. Nu e vorba, firește, de a evacua rostul cercetării savante. E vorba doar de a nu-i prelua „reflexele” într-un domeniu de altă croială: domeniul „căii” neobosite și nu al „țintei” pripit pacificatoare, domeniul luptei cu sine și cu fantasmele realului și nu al descifrării lui geometrice și al pragmatismului utilitar. În ultimii ani, Părintele Benedict se înveșmîntase într-o sporită tăcere. Cînd i-am povestit asta Părintelui Andrei Scrima (fostul său „coleg” de la „Rugul Aprins”), a fost foarte tulburat, într-un fel pe care nici azi nu știu să-l situez limpede. Părintele Scrima era mai curînd volubil. Dar poate că volubilitatea lui era o versiune corelativă a tăcerii Părintelui Benedict. Poate că și una, și cealaltă erau chipuri ale aceleiași neliniști interioare, ale aceluiași asalt interogativ, ale aceleiași dedicații spirituale, dincolo de orice „instalare” confortabilă, de orice „definitivat” lumesc. Înainte să plece dintre noi, Părintele Scrima și-amanifestat dorința de a fi îngropat lîngă Părintele Benedict, în cimitirul Mînăstirii Cernica. În chip tainic, voința lui s-a putut împlini. Acum odihnesc amîndoi, unul lîngă altul, în liniștea trezitoare a Cuvîntului. Sursa: Dilema - 05.03.2026 În vara anului 1974 am vizitat un grup de tineri din Biserica Baptistă Emmanuel din Oradea. După serviciul de dimineață ne-am dus împreună la ștrand, la Băile 1 Mai. Ne-am așezat pe o pătură și am pus toate lucrurile de valoare într-o pungă de plastic: buletinul meu de identitate, prima mea Biblie (pe care am cumpărat-o cu 300 de lei din economiile mele), un casetofon portabil, Walkman împrumutat de la un coleg de serviciu și o casetă cu cântece ale lui Elvis Presley. Un alt prieten și-a lăsat acolo un ceas Rolex – cadou primit de la mama lui – și alte obiecte de valoare. După o vreme, am plecat cu toții să căutăm un alt grup de prieteni care venise la ștrand după noi. Când am revenit la locul unde ne lăsasem lucrurile, am aflat că punga cu toate lucrurile din ea dispăruse. Niște oameni care stăteau pe plajă în apropiere ne-au spus că au văzut pe cineva luând punga de pe pătură și fugind cu ea în direcția opusă. Am mers în grabă în căutarea lucrurilor, dar în zadar…Punga cu toate lucrurile noastre de valoare dispăruse fără urmă… În acele momente de necaz, m-am rugat Domnului să primesc înapoi cel puțin casetofonul pe care-l împrumutasem de la colegul meu de serviciu pentru weekend. El nu era credincios. Eum-amuitat la toți prietenii mei credincioși cu bucurie și le-am mărturisit că am încredințarea că Domnul îmi va da lucrurile furate înapoi. Ei se uitau la mine uimiți de credința mea și parcă ar fi spus „săracul de tine, cum poți tu să crezi așa ceva?! Ei încercau cumva să mă consoleze mai ales că eram și musafirul lor! În vremea aceea începuseră să activeze în România grupurile de studii biblice Navigatorii, din care făceam parte și eu. Tema pe care o studiasem în săptămâna aceea era siguranța răspunsului la rugăciune, iar versetul pe care îl memorasem era Ioan 16 :24 - Până acum nu ați cerut nimic în Numele Meu, cereți și veți căpăta, ca bucuria voastră să fie deplină .” Credința mea era pusă la încercare. În seara aceea amplecat cu trenul înapoi la Arad, fără lucrurile pe care le pierdusem. Am continuat să mă rog și să cred că ele îmi vor fi înapoiate, deși, omenește vorbind, șansele de a le primi înapoi erau practic imposibile. La o săptămână după vizita mea la Oradea, după serviciul de la Biserica Baptistă SperanțaArad, un frate mi-a spus să mă duc la gară să-mi iau punga cu lucrurile pe care le pierdusem! Am rămas uimit! Cine era acest om care îmi dăduse mesajul, și cum au ajuns lucrurile furate cu o săptămână în urmă în alt oraș (la 100 Km distanță) înapoi la Arad? ....Răspunsul nu putea fi altul, decât că un înger al Domnului mi-a transmis mesajul și că Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea, împlinindu-și promisiunea. M-am dus în grabă la șeful gării din Arad și am întrebat dacă s-a găsit o pungă cu lucrurile pe care le pierdusem. El s-a uitat la mine surprins și mi-a răspuns: ”Tocmai am primit un pachet cu niște lucruri; dar cum poți dovedi că sunt ale tale? Pachetul a fost predat doar cu câteva minute înainte. ” I-am descris în amănunt lucrurile care îmi fuseseră furate cu o săptămână înainte în Oradea, și după ce a verificat conținutul pachetului s-a uitat la mine plin de uimire și mi-a spus: ”Ia-ți lucrurile și pleacă... ” Nu pot descrie bucuria pe care am simțit-o strângând la piept Biblia mea și toate lucrurile care mi-au fost înapoiate în mod miraculos ca răspuns la rugăciune… ” Cereți și veți căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină ... ” Ce promisiune minunată! Ce minune divină! Câtă bucurie! Dumnezeu își ține toate promisiunile Lui. O altă experiență asemănătoare am avut când Domnul m-a ajutat să-mi regăsesc un tricou pe care mama mi l-a cumpărat din Iugoslavia și care mi-a fost furat de pe plaja râului Mureș. M-am rugat din nou Domnului, cu credință, să-mi dea tricoul înapoi. După câteva săptămâni, plimbându-mă pe bulevard în centrulAradului, lângă Banca Națională, dintr-o dată am văzut un tânăr purtând tricoul meu! Am început să mă rog din nou cu credință, ca să văd un polițist să pot raporta furtul. În timp ce îl urmăream pe acel tânăr, am văzut un polițist pe marginea drumului. L-am oprit și i-am explicat situația. El m-a întrebat: „Cum poți dovedi că este tricoul tău? I-am răspuns: „Mama a cusut sub braț la amândouă mâinile o bucată de material ca să absoarbă transpirația.” Uimit, polițistul a răspuns: ”Ok. Hai să-l urmărim să vedem unde merge.” Tânărul s-a îndreptat spre restaurantul Perla Mureșului. Polițistul l-a oprit și l-a întrebat de unde are tricoul de pe el? El a răspuns că l-a găsit pe plaja Mureșului. Polițistul i-a cerut să dezbrace tricoul și, așa cum îi spusesem, a găsit materialul cusut sub braț la ambele mâini. Convins că avusesem dreptate, mi-a înapoiat tricoul fără niciun comentariu. Dumnezeu a fost credincios și a împlinit promisiunea de a răspunde rugăciunilor făcute cu credință. Doresc ca aceste experiențe să-i încurajeze pe cei ce au încredere în Dumnezeu, să ceară cu credință în rugăciune lucrurile de care au nevoie. ” Cereți și veți căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină .” Va urma VIORELBRADEA- vbradea@dodo.com.au Răspuns Miraculos la Rugăciune